Acasă Blog Pagina 8

Mirosul gelului de duș rezistă mai mult pe piele. Uite cum!

Gelul de duș este produsul de îngrijire care nu lipsește aproape din nicio baie. Este esențial în igiena și îngrijirea pielii, a corpului. Majoritate alegem un anumit gel de duș în special datorită aromei, mirosului său. Mirosul este parte dintr-o experiență, nu-i așa? Nu e suficient ca un produs să facă spumă, să curețe, el trebuie să miroasă și frumos. Nu că nu ar conta și ingredientele sau prețul, dar acel prim contact cu aroma este decisiv în alegere. Dar ce te faci când mirosul gelului de duș nu persistă prea mult și tu ai vrea să te bucuri de el pentru timp mai îndelungat?

Ei bine, un prim pas pentru ca mirosul gelului de duș să țină mai mult, este să alegi un produs de o calitate mai bună. Unele chiar persistă. Este cazul acestor geluri de duș, de la Bottega Verde, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. Au tot ce trebuie, de la ingrediente bine alese, la ambalaj îmbietor și miros persistent. Este un adevărat răsfăț să-ți acoperi corpul cu unul dintre ele și să te lași învăluită în parfumul lui și mângâiată de apa călduță, relaxantă.

Să nu uităm că și parfumul din gelul de duș reacționează la fel ca cel din apele de parfum sau de toaletă! Poate rezista mai mult sau mai puțin în funcție de anumiți factori. Chimia corpului uman este una foarte complexă și greu de înțeles. Asta nu înseamnă că totul este o loterie. Există anumite reguli după care te poți ghida pentru a alege un gel de duș al cărui miros să persiste mai mult pe pielea ta.

În primul rând, trebuie ca gelul de duș ales să fie unul potrivit tipului tău de piele. Unele sunt mai light, mai potrivite pielii grase, altele mai grase, îmbogățite cu unturi și uleiuri naturale sau alte ingrediente menite să facă bine unei pieli uscate sau sensibile. Contează foarte mult să folosești un produs special pentru tipul tău de piele, să nu fie prea greu pentru o piele grasă și nici prea apos pentru o piele uscată.

Apoi, ține cont și de faptul că pielea ar trebui să fie bine hidratată în momentul aplicării gelului de duș, pentru a-i reține cât mai bine aroma. E ca la parfumuri. Doar nu te dai cu crema înainte de duș, nu? Nici vorbă. În schimb, ce poți face tu este să stai ceva mai mult sub duș înainte de a-l aplica. Treaba asta deschide porii, permițând parfumului să pătrundă mai adânc în piele.

Nu în ultimul rând, află că unele arome rezistă mai mult decât altele. De exemplu, poți lua un gel de duș cu un miros foarte puternic, care să nu reziste mai mult de câteva minute. În schimb, gelul acesta de duș cu vanilie neagră nu are un miros foarte puternic în primă fază, dar persistă mai mult decât aș fi crezut. Extractul de vanilie neagră se pare că este una din esențele care nu se dau duse cu una cu două. Și nu doar miroase frumos, ci și catifelează și hrănește pielea. Cam tot la fel de bine rezistă pe piele și mirosul gelului de duș cu extract de piper roz de aici. Este un produs energizant, fresh, numai bun de folosit dimineața.

Dincolo de alegerea unui gel de duș, mai contează și cu ce produse îl completezi. Mirosul va persista și mai mult și va fi și mai puternic, dacă după gelul de duș cu această aromă folosești și o cremă de corp cu aceleași note și un deodorant din aceeași gamă. De pildă, gelul de duș cu vanilie neagră îl poți acompania cu această cremă de corp cu aceeași aromă și cu deodorantul de aici, cu vanilie neagră și el. Vei mirosi toată ziua a vanilie neagră. Deodorantului i-am făcut un review în acest articol. Are ambalajul schimbat, dar este același produs.

Urmând aceste sfaturi, te vei putea bucura de aroma plăcută, reconfortantă, a gelului tău de duș ore întregi, nu doar câteva minute. Nu uita de exfolierea care trebuie făcută o dată pe săptămână! Are și ea un rol foarte important dacă vrei ca pielea să arate bine și mirosul gelului de duș să persiste mai mult pe ea.

Măsuri mari – Ținută de vară cu pantaloni din jerse și tricou din bumbac cu dungi orizontale

0

Vara aceasta nu am purtat mai deloc rochii. Bine, nici nu mă pot lăuda cu prea multe. Am vreo patru, mari și late. Am preferat confortul pantalonilor. Chiar dacă îmi este puțin mai cald în ei, parcă tot așa mi-e mai bine. Pantaloni cu tricou, în 5 minute sunt gata de plecare oriunde și la orice oră. Cam așa arată genul meu de ținută.

Deși nu prea mai sunt de mult fanul numărul 1 Bonprix.ro, cam de când am început să am surprize neplăcute la capitolul materiale, trebuie să recunosc că în continuare cea mai mare parte a hainelor pe care mi le cumpăr sunt de la ei. Este și cazul celor două piese din ținuta de azi. Ce să fac dacă oferta de haine măsuri mari nu e prea bogată în România! Da, știu, aș putea să slăbesc, vor zice unii. Ce bine ar fi să fie așa ușor!

În fine, hai să vă zic pe scurt despre pantalonii și tricoul din poză.

Pantalonii sunt disponibili in trei variante de culoare. Unii îi am de vreo doi ani. Aceia erau material mult mai bun (erau albi cu imprimeu, dar nu mai sunt în stoc). Anul trecut am zis să-mi mai iau două perechi, pe alte culori. Am ales varianta asta cu negru imprimat și pe cea roșu-scorțișoară imprimat. Încă îi găsiți pe site, am văzut, măsuri până la 52/54, dacă vă interesează, iar cei pe negru sunt chiar la reducere.

Materialul nu este nici pe departe același cu cel inițial, deși este prezentat ca fiind tot jerse. Cu timpul a devenit mai scorțos, mai aspru, iar imprimeurile de mai slabă calitate. Nu sunt răi, să ne înțelegem, dar nu sunt la fel ca primii pantaloni comandați. Aceia erau mai moi, materialul cădea și se simțea altfel, iar printul a fost mult mai rezistent și mai puțin aspru la atingere.

Tricoul m-am gândit mult dacă să-l iau sau nu. Mulți spun că dungile orizontale nu fac de noi cei care purtăm mărimi mari. Eu mi-am mai luat lucruri cu dungile orizontale și au fost chiar foarte ok. Am riscat și mă bucur că am făcut-o. Îmi place mult tricoul pentru că nu este prea gros, este destul de lung și are mânecile 1/2 și deloc strâmte, cum am pățit cu alte articole. Eu am brațele foarte groase și încerc să port lucruri care să mascheze asta cât de cât.

La prima atingere, materialul mi s-a părut bățos, aspru și mai gros, dar după prima spălare și-a schimbat în bine textura. Și nu a intrat la apă. Lucru pe care l-am pățit cu pantalonii, în schimb, că uitasem să menționez asta. Nu cu toate perechile, doar cu cei pe negru. Nu mă întrebați de ce pentru că nu am idee.

Nu știu cât de bine merg împreună cele două piese, mie așa mi-a venit să le pun. Nu luați în considerare talentul meu în a asorta haine și fizicul meu deloc de invidiat! Important este ca impresiile mele și poza să vă ajute să vă faceți o idee dacă un articol merită din punct de vedere al calității și cum se vede exact pe cineva care chiar poartă măsuri mari, nu ca manechinele din pozele lor, care mai sus de 46 nu cred că merg. Eu port 54, apropo. La hainele de pe Bonprix.ro mi se potrivește de obicei și 50, dar prefer să iau 52/54 pentru că îmi plac mai degrabă hainele largi.

Cum încălzești casa ieftin: calorifer electric, aer condiționat sau convector?

2

Pentru mulți români, întrebarea „cum încălzești casa ieftin” a devenit una practică: centrala nu ajunge în toate camerele, termoficarea pornește târziu sau locuiești într-un apartament fără gaz. Soluția la îndemână e încălzirea electrică. Numai că aparatele electrice de încălzire nu sunt deloc egale. Pentru aceeași cameră caldă, unele pot consuma de trei-patru ori mai mult curent decât altele. Mai jos comparăm cele trei variante cele mai populare: aerul condiționat inverter, caloriferul electric cu ulei și convectorul.

Principiul care face diferența

Caloriferul cu ulei, convectorul, radiatorul cu ventilator și panoul radiant transformă curentul în căldură aproape unu la unu. Un kWh de curent devine aproximativ un kWh de căldură. Oricât de „economic” l-ar prezenta reclama, un aparat de 2.000 W care merge o oră consumă 2 kWh.

Aerul condiționat funcționează altfel. Este o pompă de căldură: nu produce căldura din curent, ci o mută din aerul de afară în casă, iar curentul îl folosește doar ca să alimenteze compresorul și ventilatoarele. De aceea, un aer condiționat inverter modern poate livra 3-4 kWh de căldură pentru fiecare kWh de curent consumat. Raportul acesta se numește COP, iar media pe sezon se numește SCOP și apare pe eticheta energetică.

Aerul condiționat inverter

Avantaje:

  • Cel mai mic cost de funcționare dintre toate variantele electrice.
  • Încălzește rapid camera.
  • Îl folosești vara și pentru răcire, deci investiția lucrează tot anul.
  • Termostat precis, programare, control din aplicație la multe modele.

Dezavantaje:

  • Cost inițial mare: aparatul plus montajul.
  • Randamentul scade la temperaturi foarte mici afară. Modelele obișnuite funcționează până la minus 15 grade, dar cu eficiență mai mică. Există modele speciale pentru climă rece.
  • Aerul poate fi mai uscat, iar fluxul direct poate deranja.
  • Are nevoie de curățarea filtrelor și de revizie periodică.

Când alegi un aer condiționat pentru încălzire, uită-te la clasa energetică la încălzire (A+ sau mai bună) și la SCOP. Un SCOP de peste 4 e foarte bun. Alege puterea în funcție de suprafață și izolație: pentru o cameră de 20-25 mp, de regulă un aparat de 9.000 BTU e suficient într-un bloc izolat, iar 12.000 BTU într-o casă mai puțin izolată.

Caloriferul electric cu ulei

Avantaje:

  • Preț mic de cumpărare, de obicei între 150 și 500 de lei.
  • Căldură plăcută, uniformă, fără curenți de aer și fără zgomot.
  • Uleiul reține căldura și după ce aparatul se oprește din termostat.
  • Îl muți ușor dintr-o cameră în alta.

Dezavantaje:

  • Cost mare de funcționare, pentru că transformă curentul în căldură unu la unu.
  • Se încălzește lent.
  • E greu și ocupă spațiu.

Caloriferul cu ulei e o alegere bună pentru o cameră folosită ocazional, pentru dormitor noaptea sau ca soluție temporară. Nu e o alegere ieftină pentru încălzirea principală a unei case întregi.

Convectorul

Avantaje:

  • Preț mic și montaj simplu, pe perete sau pe picioare.
  • Încălzește mai repede decât caloriferul cu ulei.
  • Modelele noi au termostat electronic și programare.

Dezavantaje:

  • Aceeași eficiență unu la unu ca la caloriferul cu ulei.
  • Căldura se ridică spre tavan, iar camera se răcește repede după oprire.
  • Poate usca aerul și mișca praful.

Cât costă pe lună: un calcul orientativ

Să presupunem o cameră de 20 mp într-un bloc izolat, care are nevoie în medie de aproximativ 1 kW de căldură pe oră, 10 ore pe zi, 30 de zile. Adică 300 kWh de căldură pe lună. Luăm un preț al curentului de 1,4 lei/kWh cu toate taxele incluse.

  • Calorifer cu ulei sau convector: 300 kWh de căldură înseamnă aproximativ 300 kWh de curent, adică în jur de 420 de lei pe lună.
  • Aer condiționat inverter cu un COP mediu de 3,5: aproximativ 86 kWh de curent, adică în jur de 120 de lei pe lună.

Diferența de aproximativ 300 de lei pe lună, pe o iarnă de cinci luni, înseamnă circa 1.500 de lei. În două-trei ierni, economia poate acoperi o bună parte din prețul unui aer condiționat montat. Cifrele reale depind de izolație, temperatura dorită, vreme și prețul curentului din contractul tău, dar proporția rămâne aceeași.

Cum încălzești casa ieftin, în funcție de situație

  • Încălzire principală, mai multe luni pe an: aer condiționat inverter, eventual câte unul în camerele principale.
  • O cameră folosită rar sau câteva ore pe zi: calorifer cu ulei sau convector cu termostat.
  • Chirie, fără posibilitatea de a monta ceva: calorifer cu ulei cu termostat și temporizator.
  • Baie: un convector sau un radiator special pentru baie, cu protecție la umezeală.

Trucuri care ajută indiferent de aparat

Oricât de eficient ar fi aparatul, căldura se pierde prin ferestre neetanșe, uși și pereți reci. Câteva măsuri ieftine fac diferența:

  • Etanșează ferestrele cu bandă autoadezivă.
  • Trage draperiile seara și deschide-le ziua, când e soare.
  • Pune un covor pe pardoselile reci.
  • Folosește termostatul și programarea. Nu ține aparatele la maxim.
  • Pune în spatele caloriferelor folie reflectorizantă, ca să nu încălzești peretele.
  • Pentru dormitor, o pilotă călduroasă te lasă să scazi temperatura noaptea fără să simți frigul.

Pentru mai multe idei de economie la curent, citește și cum reduci factura la curent iarna.

Siguranța, înainte de toate

Aparatele de încălzire trag mult curent. Nu le conecta în prelungitoare ieftine sau în prize multiple împreună cu alte aparate puternice, nu acoperi aparatele cu haine la uscat și nu le lăsa lângă draperii sau mobilier. Alege modele cu protecție la supraîncălzire și la răsturnare, mai ales dacă ai copii sau animale.

Întrebări frecvente

Care este cel mai ieftin mod de a încălzi casa cu curent?

Aerul condiționat inverter, pentru că funcționează ca o pompă de căldură și produce de trei-patru ori mai multă căldură decât curentul pe care îl consumă.

Consumă mult un calorifer electric cu ulei?

Consumă exact puterea la care funcționează. Un calorifer de 2.000 W consumă 2 kWh pe oră cât timp încălzește. Termostatul reduce consumul total, dar eficiența rămâne unu la unu.

Merită aer condiționat pentru încălzire iarna?

Da, în majoritatea zonelor din România, dacă alegi un model inverter cu SCOP bun. La temperaturi foarte scăzute randamentul scade, iar pentru zonele foarte reci există modele special concepute.

Ce e mai bun, convector sau calorifer cu ulei?

Consumă la fel pentru aceeași căldură. Convectorul încălzește mai repede, iar caloriferul cu ulei oferă o căldură mai uniformă și mai liniștită.

Marile surprize ale micului Luxemburg, un nou dar pe care ni-l face Marina Almășan

Grupul Editorial Corint lansează miercuri, 7 noiembrie, ora 14:00, la Institutul Cultural Român (str. Aleea Alexandru nr. 38), volumul Marile surprize ale micului Luxemburg, cea mai recentă carte a omului de televiziune Marina Almășan.

După ce Marina Almășan a călătorit prin Coreea de Sud, America, Japonia și China și a transpus experiența sa într-o serie de volume sincere, a venit rândul Luxemburg-ului să fie descoperit și povestit. Volumul Marile surprize ale micului Luxemburg este un nou dar pe care ni-l face Marina Almășan.

În cadrul evenimentului vor lua cuvântul:

  • Lilian Zamfiroiu, Ambasador al României la Luxemburg
  • Paul Steinmetz, Ambasador al Luxemburgului în România
  • Lucian Avramescu, scriitor
  • Mihai Tatulici, jurnalist
  • Alice Năstase, jurnalist
  • Cristian Brancu, realizator TV
  • Eugen Cristea, actor la Teatrul Național

Discuția despre noua carte a Marinei Almășan – Marile surprize ale micului Luxemburg – va fi însoțită de o serie de momente artistice susținute de Alexandra Violin, Maria Nagy (Ungaria) și Eugen Cristea.

De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc lansarea colecției prêt-à-porter Lulyon, by Tricotton Junior.

Vă invităm să ne urmăriți și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/events/186265988973789/.

Despre carte:

„Cu talentul ei publicistic, Marina Almășan reușește, încă din prima pagină a cărții, să ne captiveze, valorificând inteligent câteva informații semnificative. Dar și în următoarele pagini asemenea informații se revarsă una după alta, în cascadă. Autoarea știe să informeze, dar și să emoționeze.”

Alex Ștefănescu, critic literar

„Cartea pe care o ț­ineț­i acum în mână se citește «dintr-o suflare», oferind amatorului de călătorii imaginea unui Luxemburg tentant, atrăgător – cum și este, de fapt, în realitate– și îndreptat cu fa­ța spre viitor! Și trebuie să mărturisesc că pentru mine, cel pu­țin, volumul de fa­ță reprezintă și un fel de material didactic, având intenț­ia de a-l oferi spre lectură atât prietenilor, cât și altor persoane mai mult sau mai pu­țin oficiale care vor veni prin Marele Ducat cu inten­ția de a zăbovi pe acolo cel puț­in 2-3 zile. Pentru că, recunosc, spiritului de observa­ție al Marinei Almășan i-au fost suficiente doar câteva zile pentru a vedea și releva unele detalii pe care nici eu, trăitor acolo de doi ani încoace și având chiar în «fișa postului» această obligaț­ie, nu le remarcasem încă… Felicitări, Marina, și mulț­umesc, totodată!”

E.S. Lilian Zamfiroiu, Ambasador al României în Marele Ducat al Luxemburgului

Despre autoare:

Marina Almăşan a realizat şi moderat, de-a lungul timpului, emisiuni ce au înregistrat mari audienţe şi au rămas în mintea românilor precum: Ne vedem la TVR, Ceaiul de la ora 5, Arca Marinei, Mulţumesc!, Planeta în jeanşi, 37 grade Celsius, Hai-hui. În prezent, realizează emisiunea Femei de 10, bărbați de 10, la TVR2 și coordonează site-ul www.femeide10.ro.

La Editura Corint, Marina Almășan a mai publicat: Cu ricșa prin orașul viitorului (2017), Și eu am descoperit America! (2016), Nici eu nu mai știu cine sunt (2016), Eu… Japoneză! Jurnal de călătorie la Tokyo (2015), Zgârie-norii din Shanghai (2015), 10 zile la Beijing. Jurnal de călătorie al unei vedete TV (2014),Bombănelile Marinei (2013), Insomniile Marinei (2012).

Despre Grupul Editorial Corint:

Grupul Editorial Corint reunește editurile Corint Books, Corint Junior, Corint Educațional. De peste 20 de ani, editurile din cadrul Grupului Editorial Corint oferă publicului cele mai de încredere auxiliare didactice și lucrări științifice, lucrări clasice din literatura istorică și universală și cele mai captivante romane și cărți pentru copii și adolescenți.

Magazine cu haine ieftine

0

Sunt și români pentru care criza încă nu se simte foarte tare, dar sunt și mulți pentru care toate scumpirile din ultima vreme sunt foarte greu de suportat. Majoritatea își cheltuiesc banii aproape exclusiv pe facturi, mâncare și cele necesare copiilor. Haine ne cumpărăm mai rar și căutăm să fie cât mai ieftine pentru a nu ajunge să ne îndatorăm. Totuși, hainele ne sunt necesare la un moment dat, așa că am decis să fac un top 6 magazine cu haine ieftine din punctul meu de vedere. Sper să vă ajute.

1. Miniprix. Pe acesta îl știu de când eram copil și nici nu vindea online. Era tare greu pe atunci să găsești ce căutai. Acum, online, e simplu. Nu mai e chiar ce a fost, a umflat la preturi(ca majoritatea), dar mai găsești si lucruri ieftine daca ești mereu pe fază. Pentru a te bucura de chilipiruri, recomand să verifici zilnic pagina sau să te abonezi la newsletter. Ca exemple, am văzut blugi la 60 de lei și ghete frumușele cam la același preț.

2. Waikiki. Este un alt magazin cu haine ieftine pe care îl vizitez adesea, atât online, cât și offline. În caz că nu știai, poți comanda și online de la ei? Uite aici au mereu o grămadă de reduceri și este mult mai ușor sa găsești produsele, decât în magazinul fizic. Prețurile sunt bune și calitatea hainelor acceptabilă, iar returul este gratuit.

3. Sinsay. Ocupă locul trei pe lista mea cu magazine cu haine ieftine. Are prețuri mici tot timpul, în special la hainele pentru copii, iar modelele sunt destul de diverse. Găsești chilipiruri si pentru adulți, dar si pentru casă. Au băgat niște minunății de Crăciun. Vezi aici oferta curentă! Reține și faptul că ai 10% reducere la prima comandă dacă te abonezi la newsletter pe site.

4. Haine ieftine si bune – cred ca numele spune tot despre acest site. Este ceva mai nou. Și eu l-am descoperit de curând. Adresa lui este simplă, haineieftinesibune.ro și oferă prețuri super nu doar la haine, ci și la cosmetice, chestii pentru casă, jucării și multe altele. Genți începând de la 50 de lei, geci pentru copii la 60 de lei, lenjerii de pat la 100 de lei, sunt doar câteva exemple.

5. Zenda – un alt magazin online cu haine, încălțăminte si accesorii cu prețuri mici. Ce am comandat de la ei mi-a plăcut ca și calitate. Să vedeți ce geci mișto au și la ce super prețuri! Pe site-ul lor, răsfățate sunt femeile. Prea puține articole pentru bărbați! Dacă vreți blugi la modă la 80 de lei, rochii tricotate ieftine, pulovere chic la preț mic, aici e de de voi.

6. Mondris – pentru cine vrea treninguri la modă sau niște super pijamale, plus alte hăinuțe ieftine, acesta este site-ul de unde trebuie să începeți căutarea. Vedeți că au niște promoții faine cu 3 pijamale la 129 de lei sau 3 topuri la același preț. Să nu uit nici de compleurile superbe de Crăciun, care costă 199 de lei la reducere și cuprind rochie tricotată, căciulă și jambiere.

Alături de ele, vă mai pot recomanda Kik, bobomoda.ro și dehaine.ro. Nu știu care dintre aceste magazine cu haine ieftine te tentează mai tare, dar te asigur că vei face achiziții la prețuri bune pe oricare dintre ele. Acum, rămâne de văzut cât timp ne vom mai bucura de ele. Nu am unul preferat pentru că din toate cumpăr din când în când. În schimb, cred că de pe Sinsay fac cel mai des achiziții. E ca un Pepco, dar mai mișto, în primul rând pentru că e și online.

Tu știi care este locul cu cei mai mulți microbi din casa ta? Vei fi șocat

0

Întrebate care este locul cu cei mai mulți microbi din casă, cele mai multe persoane oferă cam același răspuns: baia, vasul de toaletă, podelele, chiuvetele etc. Oare au dreptate? Surpriză sau nu (pentru unii), specialiștii nu sunt de aceeași părere. Se pare că presupunerile noastre sunt greșite, iar adevărul poate fi șocant pentru mulți dintre voi, cei care citiți acest articol.

Un studiu realizat de NSF International, intitulat “Locurile din casă cu cele mai multe bacterii” a analizat 30 obiecte casnice deținute de 22 familii pentru a identifica unde se găsesc cei mai mulți germeni. Înainte de test, ca și noi, toți participanții au indicat ca locul cu cel mai mulți microbi baia, respectiv vasul de toaletă. Ceea ce a arătat rezultatul testului este departe de răspunsurile noastre. Foarte departe. Ei bine, locul din casă cu cei mai mulți microbi, conform NFS International, este… bucătăria. Cum? Fix locul care ar trebui să fie cel mai curat, pe care îl curățăm cel mai des?

Microbii preferă locurile umede și calde. Acestea sunt condițiile perfecte pentru supraviețuirea și înmulțirea lor. Bucătăria corespunde perfect acestor criterii, nu? Studiul a testat prezența bacteriilor coliforme din familia cărora fac parte și Salmonella și E-coli. Rezultatele au fost surprinzătoare: cele mai multe bacterii s-au regăsit pe 75% dintre bureții de vase, 45% dintre chiuvetele de bucătărie, 32% dintre blaturile din bucătărie și doar pe 27% dintre suporturile de periuțe de dinți. CLICK AICI și Comandă produsele Asevi de pe https://asevi.ro/shop/, cu 15% reducere folosind codul CAIETULCRISTINEI. Se aplică doar la comenzi de peste 120 RON.

Care au fost, pe de altă parte, obiectele pe suprafața cărora nu s-au găsit așa mult bacterii cum ne-am fi așteptat noi? Cheile, banii, tastaturile sunt doar câteva exemple. Se pare că sunt mai reci decât le place microbilor și, prin urmare, aceștia sunt mai puțin tentați să se atașeze de ele.

Probabil că deja te-ai panicat puțin de când ai citit că bucătăria este locul cel mai „murdar” din casă. Nu ar trebui. În zilele noastre găsim tot felul de soluții pentru curățarea și dezinfectarea tuturor suprafețelor din bucătărie. Important era să conștientizăm pericolul. De acum, știm ce avem de făcut, nu?

La shopping! Trebuie să pornim cât mai curând în căutarea celor mai eficiente soluții care să ne ajute să venim de hac acestor bacterii periculoase pe care le găzduim fără să știm în bucătărie. Produsul ideal trebuie să fie unul care să nu coste foarte mult, dar să fie eficient din prima, fără ca noi să trebuiască să depunem prea mult efort. Unul din produsele simplu de folosit și eficient de la prima utilizare este dezinfectantul Asevi Gerpostar Plus. El poate fi folosit pe o mulțime de suprafețe, pornind de la chiuvetă, gresie și faianță și mergând până la blatul de la bucătărie și chiar la obiecte și jucării de-ale celor mici. Este o formulă fără leșie, care poate fi folosită fără riscuri pentru copii sau animale de companie.

Buretele de vase trebuie schimbat cel puțin o dată pe săptămână. El rămâne mereu ud, mediul perfect pentru proliferarea bacteriilor. Cu cât îl schimbi mai des, cu atât mai puține șanse sunt ca tu sau familia să aveți de suferit din pricina bacteriilor periculoase.

Aceleași detestate bacterii se găsesc în număr foarte mare și pe grătarul de la aragaz sau în cuptor (sau oriunde mai sare grăsimea în timpul preparării mâncării), așa că ar fi bine să existe în bucătărie și un produs care să vină de hac grăsimii, ceva în genul acestui degresant Asevi. El este ideal pentru curățarea bucătăriei și poate fi utilizat atât pe aragaz, în cuptor, pe plită, cât și pe mobilierul de bucătărie, tigăi, jaluzele sau grătare.

Acum știi care este locul cu cei mai mulți microbi din casă și știi și cum le poți veni de hac. Produsele Asevi te ajută. La treabă!

Listă magazine haine măsuri mari

0

Hainele mărimi mari încă sunt greu de găsit în România. Ne place să ignorăm realitatea sau credem că refuzându-le purtătorilor de măsuri mari șansa de a purta ceva decent îi vom convinge să slăbească? Este foarte important să ne asigurăm că există o varietate suficientă de îmbrăcăminte disponibilă pentru toți oamenii, indiferent de mărimea lor. Astfel, vom încuraja o atitudine pozitivă față de corpul nostru și vom promova respectul și acceptarea tuturor formelor și dimensiunilor.

Trebuie să sprijinim industria modei în dezvoltarea și producția de haine în mărimi mari, pentru a le oferi tuturor oportunitatea de a se simți bine în propria piele. În final, diversitatea este ceea ce face lumea noastră frumoasă și ar trebui să sărbătorim acest lucru în toate aspectele vieții noastre, inclusiv în modă.

Cauți magazine haine măsuri mari? Încă sunt puține, comparativ cu cererea și nevoia, dar vestea bună este că azi numărul lor este în creștere. Sunt mult mai multe decât erau acum câțiva ani. Ai cât de cât de unde alege când vreo o rochie măsură mare care chiar să fie frumoasă sau un tricou plus size care să nu fie din material prost și super scump.

Faptul că avem mai multe magazine cu haine mărimi mari mișcă lucrurile în direcția corectă și la capitolul prețuri. Când 1-2 comercianți fac legea, prețurile sunt mai mari. Pe măsură ce apare concurența, prețurile tind să scadă, ceea ce este mai mult decât benefic nouă, cumpărătorilor.

Iată și o listă cu principalele magazine haine măsuri mari!

Bonprix – magazinul din care eu am cumpărat cel mai mult în trecut, dar care a tot continuat să mă dezamăgească la capitolul calitate. Partea bună este că măsurile lor chiar sunt mari. Sunt nemțești. Au haine măsuri mari pentru femei, dar și pentru bărbați.

Trendshop

Bigsize.ro

eMAG.ro

Hdvtrends.com – au blugi, bluze, tricouri, rochii, treninguri măsuri mari și pijamale. Toate, pentru femei.

Fashiondays – deși nu m-aș fi așteptat, și aici am găsit multe haine mărimi mari, pentru femei și bărbați. Semn că brandurile internaționale sunt mai dornice să facă bani îmbrăcând această categorie aparte de clienți. Nu e greu să găsești produsele. Te duci la categoria țintită, de exemplu, rochii și bifezi din filtre măsura vizată. Am găsit haine până la 6XL.

Ejolie.ro – și aici tot doamnele sunt răsfățate. La ei pe site găsiți niște rochii superbe. Rochii de zi, rochii pentru birou, rochii de ocazie, rochii de seară.

Mycloset – la prețuri mari, fiind vorba de branduri de renume internațional, dar e bine de știut că găsim și aici haine măsuri mari pentru bărbați și femei.

Dyfashion – simplu de găsit sunt hainele măsuri mari aici pentru ca au categorie specială. Doar pentru doamne, să știți! Mărimile merg până la 8XL, echivalentul măsurii 56 de la noi. Multe rochii și ținute mai de birou aici.

Sinsay – cu mare bucurie vă anunț că din 2023 Sinsay, unul dintre magazinele cu cele mai bune prețuri la haine, a introdus și categoria Plus size, de unde vă puteți îmbrăca chiar dacă sunteți mărimea 4XL sau 5XL. Materiale acceptabile pentru prețurile oferite.

Modivo – din nou branduri, la prețuri pe măsură. De vizitat atât de femei, cât și de bărbați.

Born2be – l-am descoperit ceva mai recent, dar merită. Multe haine mărimi mari de damă, destul de ieftine și frumoase. Au periodic reduceri.

Zonia – site-ul pe care trebuie să-l vizitezi dacă ești în căutare de rochii mărimi mari. Au unele dintre cele mai frumoase modele de rochii de zi, de seară și de ocazie.

Decathlon – tricouri, pantaloni de trening, colanți, pantaloni scurți, maieuri, treninguri toate măsuri mari le găsiți și la ei. Au disponibile mărimi mari și la femei, și la bărbați. Materialele sunt super și prețurile foarte mici. În general, haine care țin de tot felul de activități sportive.

ShineFashion.Ro aduce clientelor sale îmbrăcăminte de damă mărimi mari ce pune accentul pe eleganță, ocazie și prezență de gală. 

Bobomoda

Trendland – gamă largă de articole vestimentare mărime mare, atât haine casual, cât și mai elegante, dar toate la prețuri accesibile.

Stilmaxim.ro

Șosetăria – pe lângă dresurile măsuri mari aflate la mare căutare, găsiți la ei și jartiere cu benzi din silicon pentru prevenirea iritației coapselor. Sunt geniale.

Magazintraditional – încă un loc de unde puteți cumpăra bluze tip ie și rochii cu broderie, ieftine. Alte modele din această categorie, se pot vedea pe ietraditionala.com și ienationala.ro.

Haineieftinesibune – foarte ieftine, după cum spune si numele site-ului. Nu cunosc calitatea, dar hainele arata bine. Merita încercat.

Boemurban.ro – îl recomand în special pentru haine de vara masuri mari. Sunt din materiale foarte bune, răcoroase, naturale.

Shopika – locul ideal pentru a cumpăra rochii și fuste măsuri mari, cardigane, pantaloni, geci, pijamale și bluze de același tip, dar și articole pentru plajă – costume de baie mărimi mari și poncho-uri din mătase.

Astratex – unul dintre magazinele cu cele mai calitative articole de lenjerie intimă. Orice fel de chiloți sau sutiene, mărimi mari, aici le găsiți. Au și lenjerie intimă măsură mare pentru bărbați.

Meia.ro – ciorapi măsuri mari (dresuri), lenjerie modelatoare, ciorapi compresivi, colanți și articole sport fitness măsuri mari.

Fashionforyou – printre altele, au și câteva modele faine costume de baie mărimi mari.

Reserved

Gtlux.ro

Zenda – haine măsuri mari foarte ieftine.

Iepemarie – dacă porți măsură mare la haine și vrei o ie, o rochie cu broderie tradițională, o vestă sau o fustă populară, aici trebuie să cauți. Au și produse pentru bărbați. Nu sunt ii autentice, la aceste prețuri, dar vă puteți face treaba cu ele la nevoie.

Hainedelight.ro – rochii, treninguri și pantaloni mărimi mari.

Produse.top

Amafashion.ro

Manzara.ro 

GoliatFashion – destule de scumpe si materiale care lasă de dorit în general.

H&M – ar trebui comandat cu o măsură mai mare. Întârzieri destul de mari pe comenzile online care vine de la depozitele din afara țării.

MDR24.ro gamă largă de îmbrăcăminte de talie mare din Polonia.

Krass.ro moda bună la dimensiuni mari la prețuri accesibile. 

Fashionchoice.eu – haine măsuri mari din Bulgaria.

Inspiredbyyou

Zalando.ro

C&A – am comandat de vreo doua ori de aici. Masurile corespund, dar materialele nu sunt întotdeauna cele la care te-ai aștepta. Si croielile sunt ciudate la unele modele, mai ales dacă ai brațele groase.

Cocheti.ro

AboutYou – aveți secțiuni speciale de haine măsuri mari și la femei, și la bărbați.

TwiggyShop

PrimaDiva

Virboti.ro

Dames 

Modish

ByYou

Urbanelle

VanessaLine

Shein – pentru că lucrurile s-au schimbat tare mult în bine în ultimul an, recomand și acest site. Comenzile ajung în aproximativ o săptămână, prin curier, și aveți transport gratuit în general de la 19 euro, uneori chiar de la 9 euro. Oferta este super bogată și accesibilă.

Stăm mult mai bine ca acum câțiva ani. Chiar s-au adunat ceva magazine.

Dacă știți sau dețineți magazine haine măsuri mari care credeți că merită să intre pe această listă, dați-mi un mesaj privat!

Lenjerie Damasc pentru copii? Da, cu siguranță!

0

Dacă pentru patul din dormitorul matrimonial ai ales un set de lenjerie Damasc, atunci când vine vorba despre așternuturile copilului tău ești mai nehotărâtă. Oare care să fie alegerea perfectă, și mai ales, cum poți să fii sigură că ai ales cel mai bine pentru el? Răspunsul este mult mai simplu decât crezi: alege tot o lenjerie Damasc și nu vei fi dezamăgită!

Avantaje importante

Unele dintre care persoanele cu care ai vorbit au încercat să te convingă că un set de lenjerie Damasc nu este potrivită pentru patul juniorului. Noi îți spunem că lucrurile stau exact pe dos, și reține: este hipoalergenică, se potrivește perfect în fiecare anotimp, nu alunecă, este plăcută la atingere și nu se lipește de corp. În plus, nu uita că și durabilitatea, rezistența și întreținerea ușoară a pieselor care alcătuiesc setul au o mare importanță, pentru că vrei ceva de calitate și care se curăță rapid!

Cum alegi lenjeria de pat în funcție de vârsta copilului

În alegerea lenjeriei de pat pentru cel mic, trebuie să ții cont și de vârsta acestuia. Așadar, chiar și dacă ai ales un set de lenjerie Damasc, nu este potrivită chiar oricare piesă!

0-3 ani

Este perioada în care cel mic stă destul de mult în pat, așa că o lenjerie Damasc în culori pastelate este indicată. Ea va atrage atenția celui mic mai mult decât una simplă, albă.

3-7 ani

Este perioada jocului, așa că unele imprimate cu imaginea eroului sau a jocului preferat se dovedesc a fi alegerea perfectă. Din fericire, oferta este destul de generoasă aici, așa că sigur vei găsi acea lenjerie de pat care să fie pe placul lui.

7-12 ani

Încă îi mai plac eroii din perioada când încă nu mergea la școală sau are preferințe noi? Întreabă-l și pe el ce preferă, pentru că până la urmă este locul unde se odihnește, așa că este normal să ții cont și de dorințele lui.

Adolescența

Este o perioadă dificilă, când tinerii au impresia că nimeni nu ține cont de părerea lor, așa că poți să-l câștigi de partea ta cerându-i sfatul și alegând împreună lenjeria de pat. Ai grijă să nu îl contrazici, și încearcă să aduci astfel discuția în așa fel încât el să simtă că alegerea i-a aparținut în totalitate.

Sănătate și confort

Indiferent de culoare, imprimeuri, model, atunci când alegi un set de lenjerie Damasc pentru camera copilului, trebuie să îndeplinești obligatoriu două condiții: să nu îi afecteze starea de sănătate fizică, iar confortul să nu aibă de suferit. De fapt, dacă ai ales lenjerie Damasc, cele două criteria enunțate anterior sunt îndeplinite din start, așa că te poți concentra mai mult pe imprimeuri, culori, și mai ales, cum se potrivesc acestea cu aranjarea pieselor de mobilier din cameră și a decorațiunilor folosite.

Nu-ți face griji chiar dacă prima dată nu ai ales vreo culoare care nu s-a potrivit cu preferințele juniorului. Nimeni nu s-a născut învățat, și de aceea am încercat să-ți venim în ajutor cu câteva recomandări!

Lenjeria de pat Patone.ro – review

0

În cadrul uneia dintre colaborările mele recente, am primit de la Patone.ro o lenjerie de pat. Nu îmi propusesem și nu mi s-a cerut să fac review, dar pentru că mi-a plăcut tare mult produsul, am decis să îl prezint și pe blog, nu doar în postările din Social Media. Așadar, azi un scurt review pentru lenjeria de pat Patone.ro.

Eu am primit lenjeria de pat Bliss, din bumbac ranforce. Produsul mi-a plăcut din prima clipă, ce cum am deschis cutia și am atins materialul. Bine, și cutia arată grozav, după cum puteți vedea în galeria foto de mai jos, dar nu asta e important la un produs, nu? Sau e, mai ales dacă vrei să-l faci cadou!

Revenind la material, acesta chiar este un bumbac de calitate, nu alunecos și lucios (eu urăsc materialele astea pentru că am probleme cu pielea). Nu este foarte gros, dar nici foarte subțire și în niciun caz transparent. Bănuiesc că asta ține de densitatea firelor din care este țesut. Poate mă înșel.

Sistemul de închidere este cu nasturi la cearșaful de pilotă și tip plic la fețele de pernă. Eu prefer oricând nasturii în locul fermoarelor pentru că un nasture căzut poate fi cusut, dar un fermoar stricat… greu de înlocuit.

Un alt lucru care m-a bucurat tare mult a fost să văd că lenjeria de pat Patone.ro nu este o lenjerie de pat turcească, ci una produsă la noi, de Ralex Pucioasa. Sincer, chiar dacă materialul este bun și la cele turcești, lucrătura mi se pare mult mai de calitate la produsele românești, așa că le prefer pe acestea. Dacă vă uitați atent la pozele produselor de pe site, cele de la Ralex sunt ușor de identificat pentru că au logo-ul lor pe poza. Mai sunt și alte lenjerii pe site, produse de fabrici din Pucioasa. Le găsiți în categoria Lenjerii de pat Pucioasa.

La lenjeria de par Bliss, nuanțele sunt destul de neutre pentru a se potrivit în orice dormitor, indiferent de stil sau gama de culori folosite pentru decor. Cel puțin, așa cred eu. Iar vestea și mai bună este că imprimeul corespunde celui de pe site. Am avut surprize neplăcute în alte dăți, ca lenjeria primită să nu arate ca cea de pe site, găsind apoi mențiunea că aspectul poate fi ușor modificat în funcție de cum s-a tăiat materialul. Adică îmi pui pe site ceva și primesc altceva ca să nu se irosească material? Nu, mersi. Făcut retur.

Apropo de retur, la Patone.ro returul este gratuit. Dacă nu vă place un produs, îl puteți returna fără probleme în 15 zile.

Găsiți la ei și mult-căutata ofertă 1+1 gratis la lenjerii de pat, cu menținea că produsele din acea categorie sunt bumbac satinat. Nu știu să vă spun despre acestea mai nimic, dar vă pot recomanda cu inima deschisă produsele din categoria lenjerii de pat bumbac 100%.

Înlocuitori Panadol Baby și Nurofen copii care încă sunt în stoc

0

Nu știu cât de reală este criza de medicamente pentru copii pe care mass-media o trâmbițează, nu știu cine este de vină pentru ea sau crearea ei, dar știu sigur că este mai mult decât rău să ai copilul bolnav și să nu ai acces la medicamentele care știi că-l pot ajuta să treacă mai ușor prin boală. Panadol Baby și Nurofen copii sunt cele mai folosite și mai recomandate în răceli și gripe la copii și nu se mai găsesc pe nicăieri zilele acestea.

Din fericire, încă se mai găsesc înlocuitori pentru ele. Unii părinți spun că, deși conțin aceleași substanțe, în aceeași concentrație, acestea nu ar fi la fel de eficiente precum originalele. Nu știu sigur să vă spun dacă este așa sau nu, dar știu că orice este mai bun decât nimic. Prin urmare, iată ce puteți folosi în loc de Panadol Baby și Nurofen copii și încă mai găsiți pe stoc!

În locul lui Panadol Baby puteți administra Bioflu Baby de la Biofarm. Este un sirop pentru copii pe bază de paracetamol, cu aceeași concentrație ca și Panadol și cu gust foarte bun de portocale și cireșe. Este mai mult decât eficient în combaterea febrei la copii, indiferent de cauza apariției sale, și în tratarea durerilor moderate și ușoare de orice natură. Puteți comanda Bioflu Baby de aici, cât încă se mai găsește. Faceți comanda online, cu ridicare din cea mai apropiată farmacie! Este cel mai simplu așa.

Apoi, ca înlocuitor pentru Nurofen pentru copii, aveți siropul Larofen care conține tot 100mg de Ibuprofen/5 ml soluție și este la fel de bun antialgic și antifebril. Tratează, ca și Bioflu Baby, durerile și febra la copii, fiind un produs foarte eficient în răceli și gripe. Larofen găsiți încă de comandat online aici.

Alți înlocuitori pentru Panadol Baby și Nurofen copii sunt Algin Baby, Brufen pentru copii, Ibalgin Junior, MIG Pediatric, Paduden Junior (încă disponibil aici), Fervex pentru copii (în stoc la această farmacie și pe pfarma.ro), Coldrex Junior (de pe farmaciasilva.ro și chiar Farmacia Tei, încă), Sanador pentru copii.

Sper să apară cât mai curând pe rafturi Panadol Baby și Nurofen copii sau măcar înlocuitorii lor, disponibile în toate farmaciile. Este foarte urât ce se întâmplă. De asemenea, vă sfătuiesc ca, chiar dacă aveți astfel de medicamente pe rețeta, de la medic, să încercați să întrebați de ele și fără rețetă pentru că sunt farmacii care este posibil să le aibă, dar să prefere să le vândă la liber. Am pățit asta, sa întreb de un medicament pe rețetă, să nu fie în stoc, dar să apară peste 10 minute, când altcineva l-a cumpărat cu banii jos! Sănătate maximă vă doresc!